Author Archives: andramartin26

O clipă ar fi fost poate suficientăsă răpună această depărtare,lovind cu pumnul în peretesau făcând poate un pas în plusla momentul potrivitfără să ne mai gândim atât la consecințe. Am fi putut schimba destine, iubitule! Eu și singurătatea mea ne înțelegem acumîn lumina zilei și uneori chiar și în liniștea nopțiicând a doua cană deContinue reading “Depărtare”

Era lună plină în noaptea aceea. De atât era sigură. În rest, își amintea de privirea lui fierbinte. Îi străluceau ochii în lumina focului de tabără și verdele pupilei căpătase ceva magic. – Aș putea să ramân aici pentru totdeauna, între aceste ruine, i-a spus el. – E prea frig pentru mine. – Te obișnuiești,Continue reading

Gândul îi pătrunsese adânc în minte. Se simțea vulnerabil. Nu și-a imaginat niciodată că un simplu gând poate ajunge atât de departe. Avea uneori impresia că i-a părăsit creierul și i se plimbă prin tot trupul, pe sub piele, ca un parazit. La final se oprea în jurul inimii și își lăsa toată greutatea peContinue reading “Gând”

Un grup de oameni priveau tabloul tânărului pictor. Florile de câmp erau pictate în culori atât de vivide încât mirosul lor părea să fi pătruns din imaginația tânărului, prin pânza picturii, până la nările privitorilor îmbătați de frumos. Mi-am zis din nou că nimic nu e mai frumos decât arta în lumea aceasta. Iar arta luiContinue reading “Peisaj”

Căutase cu disperare echilibrul mai întâi în exterior iar mai târziu în interiorul său. Abia în singurătatea infinit mai dureroasă decât și-a imaginat vreodată a înțeles cât de mult se învățase să trăiască în dezechilibru.

Picioarele refuzau să i se încălzească după drumul de patruzeci de minute străbătut pe jos prin zăpadă. Și-ar fi dorit să facă un duș fierbinte însă nu-i venea nici să se ridice din pat și să-și dezbrace trupul slab. Un frison rece îi străbătu spatele la acest gând. Își privi ceasul de la mână. ÎnContinue reading “Flori de cireș”

Frica se lipea de pielea lui înfrigurată cu o insistență dureroasă. Se spăla insistent pe mâini cu săpun, își cumpărase chiar și o perie ce-i amintea de cea pe care mama lui o folosea când spăla aplecată covoarele și apa murdară ieșea din nou și din nou din covor, până aveai impresia ca nu v-aContinue reading

Viața uneori nu are senschiar dacă nimic nu e la întâmplare Dacă ne-am metamorfozala fiecare lună plinăîntr-o altă vârstă,în această dezordine a vieții noastreoare am înțelege în sfârșitcine suntem?

Se dă un război în mine între calmul cultivat cu grijă de ani lumină și sângele ce fierbe topind  cu încăpățânare tot ce nu e ca el. Sânge cu gust de evadare și revoltă… Dacă am renunța noi toți la numele noastre în noaptea acesta oare cine am fi?