Picioarele refuzau să i se încălzească după drumul de patruzeci de minute străbătut pe jos prin zăpadă. Și-ar fi dorit să facă un duș fierbinte însă nu-i venea nici să se ridice din pat și să-și dezbrace trupul slab. Un frison rece îi străbătu spatele la acest gând.
Își privi ceasul de la mână. În câteva minute avea să ajungă și ea acasă. Avea să-i aducă atunci o cană de cafea fierbinte cu miere, cum îi plăcea să o bea încă din adolescență. Ea era plină de viață și nu simțea frigul la fel ca el. Mâinile îi erau mereu fierbinți. Își trase plapuma mai aproape de bărbie în timp ce se gândea la toate acestea, astfel încât îl luase prin surprindere mirosul de cafea din realitate și pașii ei înceți dar hotărâți. Se ridică în șezut și îi zâmbea naiv femeii care chicotea fericită, ca de fiecare dată când îl găsea în poziția aceea vulnerabilă, așteptând-o.
-Mai sunt doar două săptămâni până la primăvară. I-a spus în loc de salut.
-Mi-aș dori să fiu ca tine. Tu ai primăvara înăuntrul tău, așa că nu trebuie să aștepți niciodată după ea.
Tânăra a oftat scurt. Și-ar fi dorit să fie cu adevărat așa cum o vedea el. L-a privit sorbind din cafeaua pregătită cu grijă de mâinile ei învățate și în suflet începeau să-i crească flori de cireș.
lostbetweenwords 